Studiu Dual Universitar

Studiază Vânzări și Logistică în format dual la Alba Iulia alături de Kaufland  

Studiul dual presupune dobândirea de competențe cerute pe piața muncii (economice, tehnice și soft skills), acces la burse și sprijin financiar, recunoașterea vechimii în muncă și oportunități rapide de angajare. 

Studenții au acces direct la tehnologii moderne și medii profesionale reale, beneficiind de un tutore din partea companiei și un coordonator academic. 

La finalizarea studiilor, aceștia obțin o diplomă de licență acreditată de Ministerul Educației și Cercetării, o adeverință de practică și un supliment la diplomă, fiind pregătiți pentru o inserție profesională rapidă și o carieră durabilă. 

Începând cu anul universitar 2025–2026, alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia ( uab.ro), am lansat primul program de licență în format dual de Logistică Operațională

Anul acesta ne-am propus să mergem mai departe: ne-am alăturat programului dual de Robotică și Automatizări Industriale și am lansat programul de Management în Retail

Descoperă mai jos detaliile privind posturile noastre vacante pentru cele trei specializări din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Mai multe informații poți găsi și pe site-ul oficial uab.ro.

Programe de studiu dual

Management în Retail Dual

Pentru cei care își doresc să conducă echipe și să gestioneze afaceri de succes, programul de Management în Retail (Dual) este poarta de intrare în universul Kaufland. Cu 30 de locuri disponibile pentru admiterea din 2026, acest program te pregătește direct pentru roluri de management. Pe lângă bursa de 1.500 lei/lună (12 luni/an), beneficiezi de mentorat dublu și de certitudinea că, la finalul celor 3 ani, vei avea atât o diplomă de licență, cât și experiența practică necesară pentru a prelua frâiele unui magazin modern.

Detalii aici.

Robotică și Automatizări Industriale Dual

Pasionații de tehnologie și inovație pot alege Robotică și Automatizări Industriale, un program orientat către Industrie 4.0, aflat în curs de autorizare la Facultatea de Informatică și Inginerie. Aici, vei învăța să programezi roboți și să implementezi soluții de Inteligență Artificială și IoT. Kaufland oferă 4 locuri vacante exclusive, susținute de o bursă atractivă de 2.000 lei pe lună (12 luni/an), garantând o formare tehnică de elită și accesul la tehnologii la standarde europene.

Detalii aici.
Vier Logistikmitarbeiter von Kaufland unterhalten sich in einer Verladehalle.

Logistică Operațională Dual

Dacă ești pasionat de dinamica fluxurilor globale, specializarea în Logistică Operațională este singura de acest tip din România și îți deschide porțile către o carieră de succes alături de Kaufland România. Programul oferă doar 7 locuri, susținute de o bursă lunară de 1.500 lei (12 luni/an). Înveți toate operațiunile de țin de logistica unui lanț de magazine, chiar din Centrul Logistic Kaufland Turda, o platformă logistică modernă, semi-automatizată.

Detalii aici.
Ein Logistikmitarbeiter von Kaufland sitzt auf einem Fluförderfahrzeug und rangiert Warenpaletten.